Anunțul ANAF pentru toți românii, mai sunt doar câteva zile: când trebuie depuse actele
Luna mai este una foarte importantă pentru interacțiunea cetățenilor și firmelor cu ANAF. Există termene clare care trebuie respectate, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală tocmai a publicat un nou avertisment pe marginea subiectului.
Toți contribuabilii români care înregistrează venituri diferite de salariu, precum drepturi de autor, chirii, meditații și nu numai, ar trebui să depună Declarația Unică. Aceasta este menită pentru calcularea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice. Practic, vorbim de Formularul 112. Termenul de livrare este 25 mai 2022.
Declarația Unică, subiect de avertisment de la ANAF
Ca referință, în primul rând, Declaraţia Unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Este important de reținut că interacțiunea cu ANAF în 2022 se realizează, în cea mai mare parte, prin intermediul Spațiului Privat Virtual sau SPV. Alternativa este să depui documentul cu semnătură electronică calificată folosind site-ul e-guvernare.ro. Există și excepții de la această regulă, dar ar fi bine să faci un efort pentru a îmbrățișa digitalizarea instituțiilor publice.
Dacă nu te descurci cu tehnologia, Formularul 112 poate fi depus și pe hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire. Cei care optează pentru această iterație trebuie să nu uite că data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
În situația este în care este prima oară când completezi Declarația Unică, oficialii ANAF vor publica în următoarele zile o serie de modele de completare pe pagina de Facebook a instituției și pe canalul de YouTube. Una peste alta, este foarte important să nu neglijezi completarea acestui document, dacă nu vrei pe viitor să te trezești cu amenzi sau activitatea ta să facă subiectul unei investigații de la Antifraudă.